Bilanţul lui 2010

Dacă mi-ar cere cineva să descriu cum a fost 2010 într-un cuvânt aş spune plin. România a mai pierdut în acest an câteva personalităţi din lumea artistică, iar în plan mondial cea mai recentă pierdere este moartea unuia dintre membri trupei Boney M.
Ar mai fi de reţinut adâncirea rizei politice şi economice, care a avut ca efect o serie de tăierii de pensii,salarii şi indemizaţii de creştere a copilului.
Pentru mine 2010 a fost anul în care mi s-a schimbat viaţa mai mult decât aş fi crezut, cu toate astea e anul din care nu regret nicio clipă, pentru ca a fost anul în care am avut agonie si extaz ,iar faptul că ceea ce nu te omorară cu siguraţnă te face mai puternic s-a dovedit din plin. Finalul de an mă va găsi acasă cu familia, nu din lipsa de variante, ci din dorinţa de a petrece cu ei măcar aceste sărbători de iarnă, cele mai dragi sufletului meu.
Celor care mă cunosc le doresc un An mai bun, mai frumos, mai plin de împliniri în care să se bucure de fiecare fulg de zăpadă, zi caldă şi soare, pe scurt de VIAȚA asa cum ea.  

Crăciun Fericit

Nu mai sunt copil, dar tot mai cred în puterea Crăciunului de a ne face mai buni, mai iertători cu sufletul mai deschis spre frumos.E o sărbătoare a familiei şi a darurilor în schimbul cărora nu trebuie să aştepţi neapărat ceva.De dragul  tuturor anilor în care am primit şi dăruit puţin din mine celor din jur, anul acesta sper ca toţi cei care au o parte din mine şi care au contrbuit la devenirea mea ca om să aibă un Craciun la fel de Fericit ca al meu.
Asta e sigura mea cerere către Mos Crăciun care a avut grijă să mă răsplatească din plin pentru  cuminţenia mea .

Dacă ţi-e greu s-alegi cu cine ai vrea sa fii mereu, Am o propunere eu.

 De Sonia Iliescu

Sâmbătă seara în Constanţa acest refren al piesei „Amo” aparţinând trupei Zero a răsunat până departe prin vocile constănţenilor strânşi în parcarea de la Poarta 1 pentru a se bucura de spectacolul anual al Serbărilor Timişoreana ,desfăşurat anul acesta în perioada 27-29 august.Bandul emisiunii Happy Hour a cântat şi hiturile „Lay me down”, „Balcani” şi „Sunny Days”.

Pentru a mai anima atmosfera şi a le face să suspine pe domnişoarele prezente la eveniment Liviu,solistul trupei a mărturisit că Alex , toboşarul nu are iubită şi a invitat fetele dornice să-l cucerească dintr-un dans pe scenă.Reprezentantele sexului frumos n-au fost tocmai receptive, singura voluntară fiind o tânără de 16 ani.

Petrecerea a continuat apoi pe ritmurile melodiei Balcani, pe care cei prezenţi la malul mării au cântat-o împreună cu băieţii, încheindu-se pe acordurile lente ale piesei „Sunny Days”



Holograf, invitaţii de onoare ai manifestării

Cunoscuţi deja publicului prin prezenţa la diverse evenimente de la mare, membrii trupei Holograf au susţinut un recital incediar de aproape oră şi jumătate.Incediar nu e doar figura de stil pentru că cei prezenţi au avut parte de un show inflăcărat la propriu,la începutul piesei „Banii vorbesc” când din cele patru sonde amplasate foarte aproape de scenă au ieşit flăcări.Trupa Holograf a oferit două momnete speciale pentru băieţi şi fete prin intermediul pieselor „Şi băieţii plâng”( „ la care fetele se vor bucura”a spus Dan Bittman)alaături de piesa „Romeo şi Julieta „.

Fanii au avut parte şi de câteva piese mai vechi printre care Singur pe drum, piesă ce s- a născut puţin mai departe de aici , la Costineşti , a adăugat solistul.N-au lipsit din recital „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, „Undeva departe”, „Ochii tăi”, melodii care au făcut Faleza Cazinoului din Constanţa să vibreze

E iarnă iar

E iarnă iar, şi de astăzi începe şi vacanţa de sărbători.Spre fericirea mea vacanţa a început cu zăpadă.Cu şase ore înaintea codului galben anunţat pentru sud-estul ţării la Constanţa a început să ningă ca în poveşti.Ningea inclusiv azi-dimineaţa când am plecat de acasă spre facultate, am simţit că în sfârşit Crăciunul de poveste pe care îl trăiam când eram mică are şanse să se repete.Nu prea m-am gândit ce vreau de la Moş în afară de linişte şi sănătate, ştiu că o să găsească el ceva şi pentru mine.Cât mai rămâne din anul asta vreau să mă bucur de lucruri mici şi simple, pentru că am înţeles că ele îţi pot face viaţa mult mai frumoasă, că trebuie să dăruieşti pentru a primi.Drumul înspre facultate şi înapoi spre casă a fost cel mai frumos, deşi lumea din jur se plângea de circulaţia îngreunată, drumuri închise şi frig, mie în mod uşor egoist mi-a plăcut la nebunie.Sper să mai ningă şi de Crăciun, altfel parcă nu simt iarna, iar dorul de peisajele cu pomii de la blocul de vis a vii plini de zăpadă nu-mi trece uşor.
Vacanţă plăcută colegilor şi  tuturor profesorilor, cu care am împărţit şi de la care am învăţat multe de-alungul timpului. 

De ce ai rămâne în România? De ce ai pleca din ţară?

Pentru început aş spune ca mi-am pus foarte des această întrebare, şi totuşi nu vreau să plec.Am stat în urmă cu vreo doi ani departe de ţară două săptămâni,însă am realizat că oricât de frumoasă e Grecia n-aş schimba-o pe România.



În primul rând mă gândesc că e mult mai greu să reuşeşti să te afirmi într-un mediu complet străin în lipsa cuiva care sa cunoască o alta ţară şi să fie stabilit acolo, apoi dacă toată lumea ar pleca din ţară doar pentru că nu îi convine cum merg lucrurile, nici nu va exista şansa să se schimbe ceva.

În al doilea rând,dacă ai pleca din ţară că să îngroşi pătura celor care fac altceva decât şi-au dorit , fiind conştienţi că s-ar descurca să facă ce au studiat, e clar că n-ai gândit în perspectivă.Dacă nu ai o şansă în oraşul în care eşti, poţi încerca în altul să vezi dacă nu ai acolo oportunitatea să fii recunoscut pentru munca ta şi motivat corespunzător în funcţie de modul în care te achiţi de sarcinile de serviciu.De aici vine de fapt problema, mulţi vor să plece direct în afara ţării fără să ştie dacă sunt pregătiţi cu adevărat pentru ceea ce înseamnă acest lucru.

Pe de altă parte în situaţia în care suntem primitori cu străinii şi răi între noi e normal ca unii să ajungă la concluzia că mai bine renunţă.Sunt în categoria celor care atunci când au ajuns să ia contact cu altă cultură şi alt mod de viaţă, s-au revoltat că la noi se spune pur şi simplu nu se poate face fără să încerce să consolideze ceea ce ne defineşte istoria şi cultura proprie.

Acea experienţă m-a ajutat să înţeleg că pot şi vreau măcar să încerc să fac diferenţa între modul de gândire care ne ţine pe loc şi cel ne-ar putea ajuta să avansăm.Atunci, mai mult ca oricând am simţit că teoria formelor fără fond a lui Maiorescu e foarte actuală.Am preluat instituţii şi modele şi le-am aplicat fără să le adaptăm la nevoile proprii

Pentru studenţi şi elevi principalul motiv de a pleca e acela că au şansa să îşi dezvolte gândirea într-un alt sistem, care să îi înveţe încă din şcoală legătura dintre teoretic şi practic.Astfel învaţă să întrevadă oportunităţi sau să creeze unele noi chiar ei, obţinând un respect şi o recunoaştere pentru meritele lor, pe care noi din păcate am pierdut-o.

În final nu trebuie să uităm orice ne-am decide să facem că suntem români şi că dincolo de exemplele negative avem marca asta în suflet şi în acte, oricât ne-am dori să scăpăm de ea

De dor si nerabdare

Era o zi frumoasă de martie,am intrat în sala de curs curioasă ce va urma, îmi amintesc cu emoţie de prezentările scurte şi agitaţia care mă cuprindea întrebându-mă ce să spun despre mine.Am ales ca de obicei varianta clasică,recunosc că prefer să păstrez un uşor mister asupra mea.Cursul a început pe la zece şi a durat până pe la cinci şi jumătate seara.Nu făcusem altceva decât să scriu şi să ascult poveştile colegilor cu mai multă experienţă decât mine în domeniu, totuşi eram obosită.Am ales să nu merg drept spre casă,sperând că voi avea parte de o seară  specială.Eram nerăbdatoare să povestesc ce trăisem şi simţisem,însă mi-a îmghiţit gândurile, şi am părăsit camera îngândurată, nu înţelegeam cum o persoană pentru care te-ai bucurat cândva nu se putea bucura pentru tine.Am continuat să merg la cursuri lunar şi să mă îmbogăţesc cu perspective diferite de cele impuse în mediul academic.Simţeam că din când în când cineva mă privea, acolo mă simţeam bine pentru că era un schimb de idei şi păreri despre mediul local, iar eu eram singura din Constanţa.Timpul zbura făsă să-mi dau seama şi mie îmi  plăcea din ce în ce mai mult să merg la cursuri ,eram nerăbdătoare să aflu şi alte lucruri, să înţeleg cum funcţionează o mică parte din universul local.Au trecut nouă luni de atunci şi pe bune că mi-e dor de un curs de genul,dar mi-e bine pentru că  în urma lui am înţeles că nu mai puteam continua prea mult lupta cu mine în a alege să trec în tăcere tot ce simt.Părerea cuiva care nu mă cunoştea prea bine asupra lucururilor din viaţa mea m-a făcut să înţeleg că nu mai pot continua aşa.Am mers mai departe pe drumul care mi se deschisese fără să mă gândesc la ce a fost.Acum mi-e bine aşa cum sunt şi mi-e dor de colegii mei de la curs uneori, sper totuşi că ne vom revedea şi cu alte ocazii.Cea mai importantă lecţie pe care ma învăţat-o e că lucurile frumoase se întâmplă atunci când te aştepţi mai puţin.  

Un nou început

Astăzi între orele 11şi 14 am fost din nou la Campus pentru începutul celui de-al treilea an de facultate.Deloc surprinzator noi cei mai vechi si mai mari puţin am fost mai vorbăreţi decât bobocii,care au afirmat că sunt curioşi,dar cărora le scoteai cuvintele cu un cleşte.Stăteam îi priveam şi mă gândeam că mie nu îmi vine să cred cât de repede a trecut timpul.E un nou început pentru mine,voi fi nevoită să mă întreb cum voi fi peste 5 sau 10 ani.Când m-au întrebat de ce jurnalism în primul an am spus să îmi place să ajut oamenii,sunt unul dintre cei care care crede cu tărie că lucrurile mici pe care le facem pot schimba ceva în societatea în care trăim.Atâta timp cât vor exista oamenii care să creadă la fel lumea mai are o şansă să se schimbe.Acest ultim an de facultate poartă în el responsabilitatea unui nou început în care să aratăm aşa cum ne-a spus azi una dintre doamnele profesoare că noi avem ce pune în locul unor ziare şi emisiuni care vizează orice altceva decât interesul public.
În ţara în care datul cu părerea e sport naţional,ar trebui să învăţăm să spunem de ce e rău un anumit lucru şi cum credem că s-ar putea rezolva mai bine Ne-am obişnuit să criticăm fără să găsim soluţii concrete,iar ironia sincer nu functionează decât dacă publicul e suficient de dotat încât să înţeleagă ce vrei să spui.
Una peste alta sper ca în zece ani de acum să pot privi în urmă cu mulţumirea că am schimbat ceva,că măcar un om a înţeles că e foarte simplu să râdem şi să glumim,dar că e mai greu când vrei ca o societatea să se schimbe.
Am cunoscut acum aproape şapte luni un om,,un jurnalist,altul în afara profilor de la catedră care ştie cum e să te lupţi în instanţa pentru adevăr dovedind că ţi-ai făcut datoria faţa de cei care te citesc.Umblă zi de zi după subiecte şi îmi fac timp să-l citesc pentru simplul fapt că are ceva ce unora le lipseşte un curaj nebun de a reda purul adevăr bazat pe o documentare solidă.Culmea n-a terminat o facultate de profil,dar anchetele lui au tot timpul măcar cinci surse,iar articolele măcar trei multe din ele,documente in faximil sau legi.Dragi colegi ,dacă el a putut să lupte şi să învingă ar fi păcat să nu încercăm să-i dăm jurnalismului ca domeniu un nou început.

Ce s-a ales de visele pe care le aveam ?

Ca noi toţi am avut si eu vise ,sau mai bine zis ţeluri aşa că acum stau şi mă gândesc câte din ele le-am atins.Cândva îmi doream să învăt să dansez, să intru la facultatea pentru care ştiam că am inclinaţie şi să am alături un om care să mă iubească.Tocmai astea sunt şi cele care mi-au ieşit binişor, însă după ce a mai trecut ceva timp ţelurile au crescut,aşa că mi-am pus nişte dorinţe din nou.Sunt superstiţioasă aşa că n-o să spun nimic decât după ce şi ele se vor îndeplini.Pe scurt sunt în anul III la Jurnalism, cu un articol publicat la activ şi un curs extracurricular pe final.Am făcut dansuri latino un an jumătate şi apoi m-am lăsat, nu pentru că nu îmi mai plăcea ,ci pentru că slăbeam văzând cu ochii şi nu mai aveam timp.Poate că de fapt n-am mai vrut să-mi fac timp, am vrut să las omul pe care îl iubeam să facă asta pentru că era al naibii de bun, şi era plăcut să ştiu că după ce luminile se sting şi va capăta renume îmi va mulţumi..Un singur lucru mi-a scăpat din vedere, iubea dansul mai mult decât pe mine şi era atât de impulsiv că ajungea să fie egoist.Şi aşa într-o bună zi deşi cred că abia acum îmi dau seama mi-am croit drum spre ţelurile noi , în timp ce el trăia mulţumit într-un greu perpetuu.Ajunsesem să nu mai avem timp unul de celălalt şi să ne apese tăcerea, iar eu făceam eforturi sa-l văd sperând că va conştientiza spre ce ne îndreptăm.Însă din contră n-am timp era parcă o piesa pe care o canta mereu cel căruia speram să-i fiu o amintire plăcută.Când ocazia a venit am realizat că nici eu n-am timp să aştept să ai timp de mine.Mi-am urmat propria cale, şi intr-o zi ironic ,tocmai tu ai râs când ţi-am zis că am obosit psihic.Am continuat câteva luni sperând că ceva se mai poate salva, că mai ţii minte drumul spre mine, eram clar în moartea clinică  când tăvălugul venea spre noi.Lovitura finală a durut cel mai tare, eram singură într-o camera ce îmi era mai străină ca orice şi rece ca un mormânt, telefonul n-a sunat şi am realizat că aş fi putut să mor ,tu n-ai fi plâns în urma mea. Vezi tu m-am maturizat în final, ca dovadă am spus stop, nu regret nimic, nu ma înţelege greşit.Am vrut  mai mult şi tu nu ai putut  aşa că am plecat, era toxic şi prea peste puteri să mai stau.Acum sunt liniştită şi am îngropat ce-a fost, nu mă va mai urmări.Din visele pe care le-am avut am  renăscut nouă şi înfloritoare eu, cea de dinainte de tine.Şi Da să fiu sinceră e al naibii de bine, fac ce vreau şi îmi place,cea mai importantă de acum sunt ai ghicit cred deja Eu.                

La Mulţi ani mamă

Mă bucur că până azi ai rămas aceeaşi femeie cu suflet tânăr şi cald.Îţi doresc să fii sănătoasă şi puternică încă mulţi ani de acum pentru noi ,pe care ne-ai iubit şi înţeles chiar şi atunci când am greşit.Eu cel puţin mă simt norocosă că dincolo de orice am şi voi avea o mamă  care să mă înţeleagă şi să mă iubească aşa cum numai o mamă ar putea s-o facă.
http://www.youtube.com/watch?v=3XkGYsigloY   

portia de realitate: Eminescu nu atât citit , cât simţit

portia de realitate:110 ani de la nasterea lui Mihai Eminescu o manifestare a Primariei si Consiliului Judetean Constanta cu sprijinul Bibliotecii Judetene Ioan .N.Roman

Fericirea nu poate fi niciodata atinsă

O confirmă astăzi vestea care m-a lăsat mută dimineaţă când am deschis televizorul,Mâdălina Manole a plecat astăzi într-o lume mai bună alăturându-se artiştilor ca Ştefan Iordache,Jean Constantin şi lista mai poate desigur continua.Mulţi spun că le avea pe toate,şi touşi ceva ce nu vom afla niciodată cu certitudine a deteminat-o să facă un gest necugetat.Avea succesul la care mulţi artişti ai noii generaţii doar visează,un soţ şi un copil minunaţi,o casă frumoasă într-un cuvânt tot ceea ce un om şi-ar fi putut dori.Cred cu tărie orice va arata ancheta poliţiei că nu am invăţat niciodată să apreciem cu adevărat un artist decât după ce acesta nu mai e.Câţi oare dintre jurnaliştii care astăzi se declară şocaţi au avut-o într-o emisiune chiar dacă îşi puneau probabil ratingul la bătaie?Câţi cred cu adevărat în ceea ce a reprezentat ea pentru România?Mi se pare de prost gust gestul de a suna colegii de breaslă pentru ca aceştia să comenteze pe seama unei asemena pierderi.Cum rămâne cu respectul faţă de durerea familiei şi tuturor celor ce regretă sincer că am început să pierdem uşor, uşor puţinele genii pe care le-am avut şi pe care în timpul vieţii nu le-am văzut la televizor prea des?Ruşine să le fie celor ce astăzi vorbesc pe prima pagină şi la televizor despre un deces ,când ar trebui să lase o familie şi un copil cu amintirle frumoase pe care le aveau, nu să terfelească încă un nume cu judecăţi subiective.

Cum a găsit sufletul puterea să zâmbească

Se spune că "Ceea ce nu te doboară te întăreşte",iar eu am învăţat că trebuie întotdeuna să găseşti jumătatea plină a paharului.Şi aşa într-o bună dimineaţă m-am trezit hotărâtă să facă sufletul să zâmbească şi să strălucească mereu mai puternic.Am privit în trecut şi am căutat acele lucruri care m-au făcut fericită, am găsit destule,oameni şi locuri care îmi opreau respiraţia,pe care le-am privit cu ochii copilului care se vede făcând primii paşi.Am înţeles că fiecare clipă are ceva magic şi în acelaşi timp dureros în ea.E magic că sunt oamenii care ne pot face să retrăim sentimente pe care le credeam pierdute,care ne pot recunoşte valoare fără să fi petrecut prea mult timp în preajma noastră.E dureros că nu ştim cât durează, dar merită să rişti dacă atunci şi acolo simţi că sunt oamenii sau lucruile care contează cu adevărat.Până şi egoismul are partea lui bună, pentru că lumii întregi nu-i va pasă cu adevărat de tine decât dacă vreo calamitate îi va dârma universul perfect.Mi-a revenit, am realizat că îmi era bine când eram mulţumită de mine, când criticle şi săgeţeile uşor veninoase ale altora nu mă afectau atât.Nu oamenii din jur vor trăi viaţa mea în locul meu ,şi nu ei vor ştii mereu toate visele pe care le am, toate momentele în care mai vreau să simt cum mi se taie respiraţia şi cum cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima un cumul de sentimente.Mai vreau să pot să fiu iraţională din când în când, să radiez apoi fericire şi bunădispoziţie prin toţi porii, să simt că soarele îmi pătrunde până în suflet.Să simt cum privirea ta ,a omului care îmi va dărui sublimul într-o zi mă învăluie ca o aură,ce ţine departe de mine tot ce e rău.Tu cel care vei face din nou să rodească pământul din sufletul meu, îl vei simţi şi atunci când va plânge şi când va zâmbi.Până atunci sufletul va zâmbi oricum cu gândul spre iubirea eternă de dincolo de spaţiu,timp şi rutină, cu bucuria unor amintiri care sunt preţioase pentru tot farmecul ce l-au adus unei vieţi.

Înapoi acasă

Postare asta o dedic familiei mele, de care mă rupsesem la un moment dat cu sufletul pentru că încerca să-mi domine alegerile, pe care le consider corecte şi acum, căci cred cu tărie că orice om învaţă ceva din greşeli.Să nu se înţeleagă că eu consider că am greşit iubind un om ce nu m-a iubit la fel ,ci cred că am greşit când am ignorat semnele clare că ceea ce credeam a fi poveste a început să fie o realitate destul de diferită de început.M-am întors din drum crezând că mai pot resuscita cumva o relaţie ce işi scrisese mai înainte finalul.Ceea ce regert acum e că le-am reproşat celor ce mă iubeau mai mult pe lume că nu vor să fiu fericită, că n-am contat niciodată ca om.Şi totuşi zâmbetele şi lacrimile au căzut aici în casa noastră, căci lângă el nu puteam să plâng pentru că îşi ieşea din pepeni constant, învinovăţindu-mă pe mine pentru stângăciile şi eşecurile lui.Cu timpul m-am răcit faţa de familie şi am închis în mine bucuriile şi tristeţile pe care le purtam în suflet.Aşa cum e normal la un moment dat el a jucat murdar din nou,iar eu am refuzat să mai cred,să mai iert,să îmi mai suprim sentimetul că nu sunt eu, că îmi face rău,că doare al dracu de tare când te loveşti de pragul de sus ca să-l vezi pe cel de jos.Omul care ştia să mă facă să zâmbesc şi să uit de tot devenise un străin şi din ce în ce mai des auzeam o voce care îmi spunea să plec,să renuţ oricât doare,să ridic din nou garda pe care el o năruise.Acum am realizat că totul în viaţă se întâmplă cu un motiv, şi că nimeni nu va lua locul niciodată familiei care nu trebuia să întrebe ca să ştie că nu mi-e bine, care îmi spunea constant că nu era pentru mine că pot şi merit mai mult de atât, că nu diferenţa de vârstă ci comportamentul său îl făceau antipatic în ochii lor.Într-o bună zi m-am trezit şi am înţeles că acasă era întotdeuna alături de părinţii şi sora mea,nu în braţele lui.Aici puteam să plâng,să urlu şi să râd, pentru că era mereu cineva care să îmi spună că aşa e în viaţă, dar că tot n-ar schimba nimic din copilul-femeie care sunt.Când sora mea mi-a spus "pentru mine vei fi întotdeuna mică", am înţeles că sunt importantă pentru ei şi că e timpul să vin înapoi acasă.A trecut de atunci o lună şi parcă pare un an,sunt liniştită,împăcată cu mine şi alegerile pe care le-am făcut,sunt pregătită să-i ascult,să dau cărţile pe faţă,să rămân copil când sunt cu ei,să fac faţă tuturor încercărilor ce vor veni,să-mi ating ţelurile. Cândva voi fi din nou pregătită şi pentru altă poveste,căci am devenit totuşi femeie,să rămân cu sufletul copil e singurul lucru care îmi dă putere.

Lecţia dură pe care am primit-o de la viaţă

S-au întâmplat multe lucruri dureroase în ultima vreme,dar dacă nu ar fi fost aşa n-aş fi realizat pe cine contez cu adevărat dintre toţi oamenii pe care îi credeam alături la bine şi la rău.Să-i spun selecţie naturală pare exagerat,cu toate astea alt cuvânt nu-mi vine în minte pentru momentul în care aveam nevoie ca cei pe care i-am susţinut să mă înţeleagă,şi cei mai mulţi s-au retras şi s-au mulţumit să judece cu superficialitatea ce altadată mă caracteriza şi pe mine, lucruri care nu sunt atât de simple.De aceea atunci mi-am spus în gând şi am acţionat în consecinţă să spun STOP,pun punct şi o iau de la capăt.A fost greu,n-o să mint,am fost crudă şi rece,dar am plătit toate poliţele una câte una.Am spus verde-n faţă celor ce credeau că doar ei au dreptul să fie ajutaţi că şi eu merit acelaşi lucru.Vreau mai mult de la mine şi de la viaţă, vreau timp pentru mine şi sufletul meu,pentru că timpul e necruţător şi sunt atâtea lucrurile pe care nu sunt dispusă să le sacrfic de dragul cuiva care îmi întoarce spatele la prima răscruce de drum."Nu-ţi petrece timpul cu cineva care nu e dispus să şi-l petreacă cu tine"(Gabriel Garcia Marquez)e o zicală care se încadrează perfect în situaţie.Merg mai departe, nu mai pot şi nu mai vreau să fiu doar umărul pe care alţii pot să plângă şi atât.Sunt o femeie care vrea să fie iubită, înteleasă şi preţuită, nu mai accept să renunţ la dorinţele mele.Să mă critice oricine, căci la criticat oamenii care n-au muncit niciodată din suflet pentru ceva vor fi primii.
N-am să-i uit acum nici pe cei care au avut mereu câteva secunde din viaţa lor pentru a fi prieteni cu adevărat,care m-au cicălit şi au fost sinceri,au rămas alături când mă simţeam pierdută,scârbită şi îndurerată.Voi aţi avut mereu o vorbă bună pentru mine,un sfat şi o părere pe care timpul n-a întârziat să le adeverească.

Spre uimirea tuturor celor ce credeau că prezenţa preşedintelui la ceremonia de depunere a jurământului celor doi judecători de la CC însemna aservirea politică a acestora faţă de partid şi mai multe şanse ca legile neconstituţionale să nu fie declarate altfel decât este convenabil pentru putere,astăzi Curtea Constituţională a decis că legea care prevedea reducerea pensiilor, salariilor, burselor şi ajutoarelor de şomaj încalcă prevederile Legii fundamentale ale unui stat democratic.Articolul 20 ,aliniatele 1 şi 2 prezintă condiţiile pe care trebuie să le respecte orice demers legat de cetăţenii unui stat.Pentru a fi mai clar cum se aplică acestea în România în cadrul capitolului Drepturile şi libertăţile fundamentale ,la articolul 47 aliniatele 1 şi 2 găsim un răspuns şi mai grăitor referitor la situaţia actuală.
(1)"Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor săi un nivel de trai decent
(2)Cetăţenii au dreptul la pensie,la concediu de maternitate plătit,la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat,la ajutor de şomaj şi alte forme de asigurări sociale publice sau private,prevăyute de lege".Cu alte cuvinte legea care prevedea aceste măsuri avea ca scop reducerea semnificativă a numărului de cetăţenii în conditţiile în care suntem ţara care acordă niste compensaţii mizere celor ce au contribuit prin muncă la dezvoltarea ţării.Mai mult chiar condiţiile din unităţile sanitare de stat sunt jalnice,iar personalul e atât de nemotivat să salveze oamenii care ajung acolo încât cea mai bună soluţie rămâne o unitate privată dacă aduni consturile tuturor lucrurilor pe care, din lipsă de fonduri trebuie să le cumperi şi în spital, în timp ce într-o clinică privată tot ce ţine de sănătate este asigurat uneori cu costuri mai mici sau egale cu cele din spital, dar în condiţii optime de siguranţă pentru viaţă.

Nu prea am mai scris nimic demult aşa că revin acum cu o poveste pe scurt a celor petrecute in timpul asta.Pentru început m-am convins că în viaţa asta surprizele neplăcute pot veni exact de la cei în care crezi cel mai mult.Următoarea chestie pe listă reducerea burselor,din punctul meu de vedere o mare TÂMPENIE,pentru unii utilă.În orice ţară civilizată criza aduce creşteri ale taxelor pe viciu,recuperarea de datorii de la firmele cu datorii istorice.România este insă printr-un mister excepţia de la regulă prin care se taie din pensii,salarii,burse, ajutoare de handicap sau şomaj.Şi ca să nu uit mă enervează că pisica se duce tot la alţii, Nu ,nu guvernul a decis aşa FMI ne-a impus spuneau guvernanţi.Dar ştiţi ce e cel mai jenant? Că nu suntem în stare să ne unim şi să ne strigăm nemulţumirea nici când e pentru binele nostru şi când în toate celelalte ţări sunt revolte.50 000 de nemulţumiţi dintr-un număr mai mare de bugetari, exceptându-i pe cei care prin natura serviciului nu pot face grevă e numărul care a ţinut paginile ziarelor şi rubricile de ştiri câteva zile la rând.De ce doar 50 000 nu s-a întrebat nimeni, s-a vehiculat că e vorba de ameninţări cu pierderea locului de muncă,dar nu ştim sigur nimic ,doar că înghiţim de frică orice. Şi tot din frică sau indiferenţă trecem pe lângă orice e important fără să ne dăm seama ce pierdem.Nu vedem tornada decât atunci când e prea târziu ca să o mai oprim.Şi cică românii au spirit civic, dar oare ştiu ce înseamnă? Că aşa tot prin teorie suntem un stat democratic, în care deciziile se iau oricum altfel decât s-ar proceda într-o democraţie. Să nu uit şi în relaţiile interumane e la fel dacă nu esti un pic prefăcut si mincinos nu eşti foarte cool,iar pe unii adevărul îi doare aşa de tare că îl refuză.Din lipsa de încredere în celălalt şi din proslăvirea pentru cultul minciunii s-a ajuns aici.Am urmat întocmai proverbul crede şi nu cerceta ,wow acum suntem într-o gaură din care cu greu vom mai ieşi.Cam asta e, celor care au votat actuala conducere s-o stăpânească cu plăcere şi sperăm că nu regretă ce au băgat în urnă şi pe urechi când multe ţări anunţau criza şi ei naivi credeau că totul e bine şi frumos.
Pe dracu ! Mulţi o să moară bine cred,că de trăit mai greu când preţurile cresc şi veniturile scad.

Eminescu nu atât citit , cât simţit

Sînziana Iliescu
De foarte multe ori de-alungul timpului am fost întrebată daca îmi place Eminescu,de fiecare dată răspunsul pe care îl dădeam si cu voce tare şi în cel mai tainic colţ al sufletului era DA.În acest an pot spune cred fără vreun pic de remuşcare că nu ai cum să nu apreciezi un om de o asemenea valoare ,mai ales atunci când faci parte dintr-o generaţie care trăieşte cu senzaţia că tot ce contează este aici şi acum.Cei mai mulţi blamează şi contestă lucruri pentru că sunt prea mici ca să înteleagă că personalităţile complexe ne dau adevarata lecţie de simplitate şi modestie.Viaţa lui a fost pe atât de simplă, pe cât de importantă a fost contribuţia la cultura română şi universală.Poeziile cărora mulţi le atribuie lipsa acelui ceva care să te impresioneze ,sunt de fapt poeziile unui om pe care natura l-a dotat mai mult decat pe alţii din generaţia sa.Imi amintesc că am început să citesc Eminescu prin clasa aVIa, atunci când am compus şi publicat prima poezie.Diriginta din generală era şi profesoară de română ,dar acest imbold nu mi l-a dat ea ,ci sentimentul că aveam ceva în comun cu acel « zeu al poeziei », dacă îl pot numi aşa.De atunci ori de câte ori simţeam nevoia, deschideam unul din volumele care se pastrează în biblioteca familiei şi citeam.Încetul cu încetul am înţeles că Eminescu a fost şi el om şi că el la fel ca mine a scris şi rescris versuri până le-a adus la forma dorită , cea care îi era cel mai aproape de suflet.Mă gândesc că poate admiraţia şi dragostea pe care I le port provin din faptul că am simţit mai mult decât am analizat operele sale în versuri.Mi se părea cel mai ciudat lucru să analizez un text în care decât autorul ştie cu adevărat ce a vrut să spună.Cum să analizez cuvintele cuiva când eu nu mă cunosc şi înţeleg încă nici pe mine?
De ce să distrug frumuseţea scriituri sale şi să o tranform într-un simplu şir de cuvinte puse pe hârtie?Ca orice alt lucru şi analiza trebuie facută de oamenii care se pricep şi care şi-au dedicat existenţa şi fiecare unitate de timp studierii întregului munte de scrieri eminesciene.Maniera clasică de studiu îi îndepărteaza pe tinerii care au un talent în direcţia artistică de înţelegerea sa ca omul plin de atâtea trairi şi energie pe care dorea să le împărtăşească şi celorlalţi, le răpim dreptul să-l perceapă aşa cum simt şi să nu-l urce undeva pe un piedestal îndepărtat de identitatea de român cu care să ne mândrim.E al nostru pentru că a luptat prin toată forţa scrierilor pentru unitate, pentru promovarea valorilor, pentru o Europă care să ne privească şi să ne cunoască mai devreme decât au făcut-o alţii.E al nostru al tuturor celor cărora natura ne-a picurat darul de a scrie, nu la fel de bine şi de mult pe cât a facut-o el, dar a scrie pentru a lăsa ceva în urmă. Într-un secol în care am devenit prea ocupaţi ca să ne mai întoarcem spre noi şi spre frumos, pe care să-l admirăm şi să nu-l judecăm aspru, căci avem atatea alte lucruri cu care putem să facem acest lucru .E important să păstrăm măcar respectul pentru performanţe care nu se vor mai atinge decât poate peste cine ştie câte generaţii. Nu vom trăi probabil să le vedem iar un popor care huleşte şi dispreţuişte oamenii valoroşi pe care îi are, după părerea mea se află cu un pas mai aproape de negura uitării colective , pe care cu siguranţa cel pe care îl omagiem astăzi nu şi-ar dori-o alături de poporul atât de prezent şi evocat.