Era o zi frumoasă de martie,am intrat în sala de curs curioasă ce va urma, îmi amintesc cu emoţie de prezentările scurte şi agitaţia care mă cuprindea întrebându-mă ce să spun despre mine.Am ales ca de obicei varianta clasică,recunosc că prefer să păstrez un uşor mister asupra mea.Cursul a început pe la zece şi a durat până pe la cinci şi jumătate seara.Nu făcusem altceva decât să scriu şi să ascult poveştile colegilor cu mai multă experienţă decât mine în domeniu, totuşi eram obosită.Am ales să nu merg drept spre casă,sperând că voi avea parte de o seară specială.Eram nerăbdatoare să povestesc ce trăisem şi simţisem,însă mi-a îmghiţit gândurile, şi am părăsit camera îngândurată, nu înţelegeam cum o persoană pentru care te-ai bucurat cândva nu se putea bucura pentru tine.Am continuat să merg la cursuri lunar şi să mă îmbogăţesc cu perspective diferite de cele impuse în mediul academic.Simţeam că din când în când cineva mă privea, acolo mă simţeam bine pentru că era un schimb de idei şi păreri despre mediul local, iar eu eram singura din Constanţa.Timpul zbura făsă să-mi dau seama şi mie îmi plăcea din ce în ce mai mult să merg la cursuri ,eram nerăbdătoare să aflu şi alte lucruri, să înţeleg cum funcţionează o mică parte din universul local.Au trecut nouă luni de atunci şi pe bune că mi-e dor de un curs de genul,dar mi-e bine pentru că în urma lui am înţeles că nu mai puteam continua prea mult lupta cu mine în a alege să trec în tăcere tot ce simt.Părerea cuiva care nu mă cunoştea prea bine asupra lucururilor din viaţa mea m-a făcut să înţeleg că nu mai pot continua aşa.Am mers mai departe pe drumul care mi se deschisese fără să mă gândesc la ce a fost.Acum mi-e bine aşa cum sunt şi mi-e dor de colegii mei de la curs uneori, sper totuşi că ne vom revedea şi cu alte ocazii.Cea mai importantă lecţie pe care ma învăţat-o e că lucurile frumoase se întâmplă atunci când te aştepţi mai puţin.
