25.06.2010

Spre uimirea tuturor celor ce credeau că prezenţa preşedintelui la ceremonia de depunere a jurământului celor doi judecători de la CC însemna aservirea politică a acestora faţă de partid şi mai multe şanse ca legile neconstituţionale să nu fie declarate altfel decât este convenabil pentru putere,astăzi Curtea Constituţională a decis că legea care prevedea reducerea pensiilor, salariilor, burselor şi ajutoarelor de şomaj încalcă prevederile Legii fundamentale ale unui stat democratic.Articolul 20 ,aliniatele 1 şi 2 prezintă condiţiile pe care trebuie să le respecte orice demers legat de cetăţenii unui stat.Pentru a fi mai clar cum se aplică acestea în România în cadrul capitolului Drepturile şi libertăţile fundamentale ,la articolul 47 aliniatele 1 şi 2 găsim un răspuns şi mai grăitor referitor la situaţia actuală.
(1)"Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor săi un nivel de trai decent
(2)Cetăţenii au dreptul la pensie,la concediu de maternitate plătit,la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat,la ajutor de şomaj şi alte forme de asigurări sociale publice sau private,prevăyute de lege".Cu alte cuvinte legea care prevedea aceste măsuri avea ca scop reducerea semnificativă a numărului de cetăţenii în conditţiile în care suntem ţara care acordă niste compensaţii mizere celor ce au contribuit prin muncă la dezvoltarea ţării.Mai mult chiar condiţiile din unităţile sanitare de stat sunt jalnice,iar personalul e atât de nemotivat să salveze oamenii care ajung acolo încât cea mai bună soluţie rămâne o unitate privată dacă aduni consturile tuturor lucrurilor pe care, din lipsă de fonduri trebuie să le cumperi şi în spital, în timp ce într-o clinică privată tot ce ţine de sănătate este asigurat uneori cu costuri mai mici sau egale cu cele din spital, dar în condiţii optime de siguranţă pentru viaţă.