Cum a găsit sufletul puterea să zâmbească

Se spune că "Ceea ce nu te doboară te întăreşte",iar eu am învăţat că trebuie întotdeuna să găseşti jumătatea plină a paharului.Şi aşa într-o bună dimineaţă m-am trezit hotărâtă să facă sufletul să zâmbească şi să strălucească mereu mai puternic.Am privit în trecut şi am căutat acele lucruri care m-au făcut fericită, am găsit destule,oameni şi locuri care îmi opreau respiraţia,pe care le-am privit cu ochii copilului care se vede făcând primii paşi.Am înţeles că fiecare clipă are ceva magic şi în acelaşi timp dureros în ea.E magic că sunt oamenii care ne pot face să retrăim sentimente pe care le credeam pierdute,care ne pot recunoşte valoare fără să fi petrecut prea mult timp în preajma noastră.E dureros că nu ştim cât durează, dar merită să rişti dacă atunci şi acolo simţi că sunt oamenii sau lucruile care contează cu adevărat.Până şi egoismul are partea lui bună, pentru că lumii întregi nu-i va pasă cu adevărat de tine decât dacă vreo calamitate îi va dârma universul perfect.Mi-a revenit, am realizat că îmi era bine când eram mulţumită de mine, când criticle şi săgeţeile uşor veninoase ale altora nu mă afectau atât.Nu oamenii din jur vor trăi viaţa mea în locul meu ,şi nu ei vor ştii mereu toate visele pe care le am, toate momentele în care mai vreau să simt cum mi se taie respiraţia şi cum cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima un cumul de sentimente.Mai vreau să pot să fiu iraţională din când în când, să radiez apoi fericire şi bunădispoziţie prin toţi porii, să simt că soarele îmi pătrunde până în suflet.Să simt cum privirea ta ,a omului care îmi va dărui sublimul într-o zi mă învăluie ca o aură,ce ţine departe de mine tot ce e rău.Tu cel care vei face din nou să rodească pământul din sufletul meu, îl vei simţi şi atunci când va plânge şi când va zâmbi.Până atunci sufletul va zâmbi oricum cu gândul spre iubirea eternă de dincolo de spaţiu,timp şi rutină, cu bucuria unor amintiri care sunt preţioase pentru tot farmecul ce l-au adus unei vieţi.