Nu mai e prea mult și voi număra încă un an în seria celor trecuți deja, și un al doilea de la prima petrecere aniversară în Iași. Dincolo de nostalgia trecătoare odată în plus sunt fericită că aici, în capitala Moldovei m-am înconjurat de oameni frumoși. Pe cea mai mare parte a lor îi voi avea alături la petrecerea de ziua mea, măcar spiritual.
Nostalgia care m-a cuprins anul asta e legată de depăsirea propriilor limite. Din clipa în care am decis să încerc să fac mai multe lucruri în paralel am știut că va fi greu, dar am știut și că pot s-o fac. Ultimele 4 săptămâni au fost pline de tensiunea unei posibile angajări, și din fericire un singur pas foarte important mă desparte de începerea cu adevărat a vieții de adult responsabil și independent. Dacă anul trecut pe vremea asta mă bucuram de mirajul libertății, anul asta am înțeles că timpul trece și oricât de plăcut ar fi să-mi retrăiesc sentimentele din anii de studenție, e cazul să pășesc spre viitor inainte ca el să vină peste mine neanunțat.
Am păsit într-un fel de necunoscut și nu mi-am imaginat o clipă că conștiinciozitatea și optimismul îmi vor fi de folos la început de mâine, pe termen mediu. În ciuda oboselii care s-a tot acumulat și a strărilor de spirit schimbătoare sunt fericită, simt că puțin câte puțin mâine îmi va fi bine.
Ultimele săpătmâni au fost frumoase și pentru că am înțeles că lucrurile cărora nu le găsim o utilitate imediată se vor dovedi folositoare la un moment dat.
