Cineva m-a întrebat odata dacă am iubit şi am răspuns că da.Surprinzător a fost ca în şirul întrebărilor să urmeze de unde ştii? Atunci am rămas mută n-am ştiut ce să spun am vorbit despre chimie, devotament şi multe altele .Acum la câteva luni bune de atunci, mă întreb dacă faptul că mă mai gândesc din când în când la acea persoană e un răspuns sau o reacţie la tot ceea ce nu am apucat să-i spun.Cel pe care afirmam atunci că l-am iubit, pare să nu fi uitat nici el uşor prin ce am trecut.Spun că pare, pentru că de ceva timp fiecare dintre noi şi-a văzut de ale lui. Mie parcă îmi merge mai bine în lipsa, decât în prezenţa lui, nu ştiu ce părere are el pentru că nu pot sau nu vreau să-l întreb.E nedrept, dar fericirea are uneori un preţ atât de mare, încât te secătuieşte şi te doare mult timp după ce l-ai plătit.
Nu regret şi numai plâng demult ,am trăit multe momente în care mi s-a tăiat respiraţia de bucurie.Poate că nu pot să definesc şi să înteleg iubirea, dar pot să definesc fericirea.Mă hrănesc şi trăiesc din lucruile mici, care îţi oferă fericirea: că trăieşti, că eşti sănătos, că e soare afară, că toţi cei dragi sunt bine, că fac ce îmi place.Ca să fii iubit şi fericit trebuie să te iubeşti tu pe tine. Eu mă iubesc destul de mult, cât să învăţ să-mi clădesc un nou drum, pe baza pildelor din trecut.
