Jurnal de Iași II

Bilanțul unui an în Iași
A mai trecut inca 1 an peste mine.
A fost tare plin si agitat, insa a meritat, am invatat si inteles multe despre oameni si viata.
Daca trag linie nu as mai spune cate plusuri si minusuri are varsta de 22 de ani, ci cata experienta am acumulat. E poate primul an in care simt ca timpul nu trece degeaba, viata mea a fost un drum cu multe statii, unele lungi , altele scurte.
Statiile lungi cuprind oamenii care au petrecut mai mult decat acest an in viata mea, si care cumva vor ramane mereu o amintire pe care o voi lega de o varsta care isi traieste apusul incet, dar sigur.Ca orice calatorie viata a mers mai departe si au urmat cateva statii scurte: la fiecare oprire am cunsocut oameni care m-au ajutat sa ma redescopar, m-au completat.
Varsta de 23 de ani ma va prinde anul asta in Moldova, chiar in inima ei, la Iasi. Aici mi-am format cumva un fel de a doua familie, cu cele 3 trei colege ale mele, carora le multumesc ca ma sustin si la bine si la rau.
Datorita lor zambesc sau ma intristez, cand se intampla ceva ce ni s-ar putea intampla tuturor. Cu ele rad acum cand sunt bine-dispusa, si tot  lor le spun ca n-am o zi buna, cand simt ca voi fi prea tacuta.
Am maturitatea necesara sa nu-mi fie prea dor de casa si de orasul natal, si sunt suficient de adolescenta sa simt ca plutesc si ma pierd in ochii celui care ma iubeste neconditionat si nesperat.
Tot ce am cladit la finalul celor 22 de ani sper sa tina mai mult de un an, daca as putea as vrea sa tina o vesnicie.
N-as putea totusi sa inchei aceasta postare fara sa-i multumesc familiei ca m-am lasat sa zbor din cuib, si sa imi realizez un vis.
Aparent e ok, n-a fost cumplit de greu, insa inca sunt multe zone in care ajung mai greu, pentru ca am fost asa incantata de ceea ce am vazut in  primele zile, ca abia de curand am inceput sa procesez aspectele organizatorice cum ar fi: timpul pe care il fac cu tramavaiul pentru cumparaturi, ajuns la bancomat, pregatit pentru facultate(cand am cursuri) si scris in fiecare zi articole platite.
 Asa imi ramane timp suficient si pentru altele, si daca vrreau pot in fiecare zi sa lenevesc cu gratie, fara mustrari de constiinta.
Acestea fiind spuse ne vedem la anul, sa va povestesc despre finalul lui 23 si inceputul lui 24.
Sau poate cine stie mai devreme, ca sa povestesc despre inceputul promitator al celor 23 de ani.

Jurnal de Iași III

Azi e 1 noiembrie, cu alte cuvinte mai am trei săptămâni până mai cresc un an. S-au întamplat multe lucruri în ultimul timp, iar eu prinsă în vartejul lor, n-am apucat să mai simt cum trece timpul. M-am mutat la Iaşi aşa cum mi-am dorit, un oraş frumos cu oameni frumoşi, mai ales sufleteste, am devenit membru al Asocaţiei Studenţilor Francofoni de aici şi îmi caut un job. E prima aniversare la care nu sunt alături de cei dragi, dar nu mă simt tristă, pentru că aici mi-am facut destui prieteni care mă vor ajuta să am o aniversare deosebită.
Nu a fost aşa grea trecerea, chiar cu unele dificultăţi financiare, viaţa mea e acum frumoasă şi sunt mândră de munca mea de până acum. Am plecat  de acasă la o vârstă suficient de bună cât să conştientizez ce îmi asum pe lângă plecare. Sună ciudat poate, dar nu îmi e dor de casă şi de ai mei ( poate şi pentru că vorbim zilnic la telefon sau pe net).
Acum uitandu-mă în urmă ştiu că am luat decizia potrivită plecând din oraşul natal. aici in Iaşi oamenii sunt în cea mai mare parte săritori şi cu un bun-simţ desăvârşit, nu te simţi de parcă ai fi străin pentru că Iaşul are acel ceva al lui de oraş eminamente studenţesc.
Cu toate ca stau în cămin am avut norocul să am niste colege extraordinare, cu care convieţuiesc ca într-o familie cum îi place Valentinei ( una dintre colegele de cameră din Republica Moldova ) să spună.Practic în caminul C8 mi-am format cel puţin pentru 1 an de zile a doua familie, în care eu sunt cea mai mare.Efrimica are 20 de ani, Tinuța 21,  Raluca năluca 22 , iar eu 23 foarte curând.
Evident nu pot să închei prima postare despre Iaşi şi schimbări fără să vorbesc despre colegii de master şi despre mulţimea de monumente istorice conservate într-o stare impecabilă, multe dintre ele. În primele zile în care am ajuns am făcut poze cu toptanul deşi nu aveam la dispoziţie decât propriul telefon mobil şi cel al mamei  mele, venită să mă ajute cu câte ceva şi să vadă unde voi locui în următoarele luni şi cu cine. Colegii de  masterat sunt de peste tot unii dintre ei, nu numai din Iaşi , poate şi de aia sunt genul omului săritor şi întelegător cu semenii săi.
Iaşului îi fac cinste oamenii care îl locuiesc, nu degeaba se spune că "omul sfinteşte locul".