Mai sunt şase zile până la cel mai emoţionant moment din ultimii ani. Petrecerea care încheie încă un ciclu al devenirii noastre a tuturor, petrecerea de absolvire se va întâmpla vineri 27 mai la ora 10 pentru promoţia 2011 a specializării de Jurnalism de la Universitatea Ovidius. Am deja un mare gol în stomac cu gâdnul la ziua de vineri, va fi ultima întâlnire cu profesorii noştrii, care cu bune şi rele ne-au ghidat spre acest moment.
Pentru mine mai emoţionant va fi să-mi văd familia în sală alături de ceilalţi părinţii ai colegilor.Simt că timpul parcă trece prea repede, mai ales că au fost nişte ani minunaţi. În urmă cu trei ani păşeam în universitate cu emoţii şi speranţe, nu ştiam dacă voi putea face faţă într-adevăr provocărilor care presimţeam că vor apărea.Câteva luni mai târziu semnam primul articol în revista specializării, urmat mai apoi de primul articol publicat în Adevărul de seară Constanţa intitulat "Cum să ne bronzăm sănătos" pe baza unui interviu cu şeful clinicii de Dermato-Venerologie Constanţa, un curs al Centrului de Jurnalism Independent în cadrul căruia, deşi studentă în anul II şi chiar III (pe finalul cursului) am reprezentat jurnaliştii constănţeni,a fost oportunitate să stau faţă în faţă cu jurnaliştii din toată ţara care câştigaseră practic o experienţă pe care eu o cunoşteam cel mult teoretic ca o încununare a dăruirii mele către meserie. Spun asta, pentru că sunt conştientă după aceşti ani de studii, că o facultate nu te poate pregăti pentru tot ceea ce poate apărea într-o astfel de profesiune de la un minut la altul, ea se afirmă şi se doreşte a fi liberală Dicolo de realizările profesionale ar mai fi cele personale, aceea că am avut ocazia să reîntâlnesc foşti colegi de liceu şi generală, am avut parte de câţiva profesori pe care îi văzusem la televizor sau îi citisem în presă. În final m-am ales cu trei prieteni pe care nu-i voi uita niciodată, în mod special lor vreau să le mulţumesc pentru nişte momente deosebite şi pentru umorul şi încrederea cu care mi-au făcut zilele mai frumoase.
Revin cu detalii curând.