Despre emoţie, sfârşit şi început

Astăzi am mai încheiat un ciclu din viaţă, şi pentru prima dată m-a simţit tristă, furioasă şi am plâns că timpul nu se poate opri măcar o clipă în loc.
M-am aranjat să plec de acasă şi în faţa scărilor am izbuncit în lacrimi de fericire: cel mai mare vis al meu din ultimii 7 ani devenea realitate, urma să absolv Facultatea de Jurnalism. După zece minute de plâns în care am tremurat toată mi-am luat inima în dinţi: am plecat spre facultate.
Am ajuns acolo mi-am întâlnit colegii la fel de emoţionaţi ca şi mine, apoi împreună cu ei m-am îmbrăcat în robă , am pus toca pe cap şi am aşteptat să intrăm în sală.Ca o demosntraţie a faptului că meseria asta nu va fi deloc monotonă, mama mea a ajuns exact înaninte să intrăm.Am ratat intrarea, şi cu un zâmbet timid am intrat impreună cu mama în sală , m-am alăturat colegilor aliniaţi în colţul opus intrării şi am ascultat discursul pe care Vali şi Elena şefa de an, îl pregătiseră pentru profesori, părinţi şi nu în ultimul rând pentru noi.
Am trăit momente unice, pe care nu lei voi uita vreodată alături de colegii mei, oamenii cu O uriaş cum au  spus prezentatorii acestui moment.
În momentul în care ni s-au înmânat nişte diplome simbolice, câteva dintre colege au început să plângă, atunci am înţeles că gestul meu de mai devreme fusese unul normal..Ţinusem în mine de câteva zile nevoia asta care a erupt din plin azi, aceea de a plânge din tot sufletul de bucurie, că trăiesc acest moment, şi că unele evenimente de anul trecut nu au reuşit să-mi spulbere puterea de a mă bucura de monente frumoase aşa cum simţeam nevoia să o fac.
Aşa a luat astăzi sfârşit ultimul an de facultate, şi a început cu mari surle şi trâmbiţe lupta pentru un loc de muncă, pentru prestigiul câştigat prin îmbinarea diplomată a cunostinţelor de pe băncile şcolii cu cerinţele pieţei.
O să-mi fie dor de colegi, de profesori, de drumul spre facultate, de tot ceea ce am trăit în aceşti trei ani şi de aceea voi mai spune încă o dată: vă mulţumesc doamnelor profesoare şi dragi colegi pentru tot ceea ce am învăţat şi pentru toate cunoştinţele cu care m-am îmbogăţiti în acest răstimp petrecut cu folos şi plăcere la universitate.
 Sper să ne revedem cu aceeaşi plăcere peste câţiva ani şi să râdem de toate stângăciile de la început de drum, pentru că ştim cu toţii orice sfârşit înseamnă un nou început.

Numărătoare inversă spre cursul festiv

Mai sunt şase zile până la cel mai emoţionant moment din ultimii ani. Petrecerea care încheie încă un ciclu al devenirii noastre a tuturor, petrecerea de absolvire se va întâmpla vineri 27 mai la ora 10 pentru promoţia 2011 a specializării de Jurnalism de la Universitatea Ovidius. Am deja un mare gol în stomac cu gâdnul la ziua de vineri, va fi ultima întâlnire cu profesorii noştrii, care cu bune şi rele ne-au ghidat spre acest moment.
Pentru mine mai emoţionant va fi să-mi văd familia în sală alături de ceilalţi părinţii ai colegilor.Simt că timpul parcă trece prea repede, mai ales că au fost nişte ani minunaţi. În urmă cu trei ani păşeam în universitate cu emoţii şi speranţe, nu ştiam dacă voi putea face faţă într-adevăr provocărilor care presimţeam că vor apărea.Câteva luni mai târziu semnam primul articol în revista specializării, urmat mai apoi de primul articol publicat în Adevărul de seară Constanţa intitulat "Cum să ne bronzăm sănătos" pe baza unui interviu cu şeful clinicii de Dermato-Venerologie Constanţa, un curs al Centrului de Jurnalism Independent în cadrul căruia, deşi studentă în anul II şi chiar III (pe finalul cursului) am reprezentat jurnaliştii constănţeni,a fost oportunitate să stau faţă în faţă cu jurnaliştii din toată ţara care câştigaseră practic o experienţă pe care eu o cunoşteam cel mult teoretic ca o încununare a dăruirii mele către meserie. Spun asta, pentru că sunt conştientă după aceşti ani de studii, că o facultate nu te poate pregăti pentru tot ceea ce poate apărea într-o astfel de profesiune de la un minut la altul, ea se afirmă şi se doreşte a fi liberală  Dicolo de realizările profesionale ar mai fi cele personale, aceea că am avut ocazia să reîntâlnesc foşti colegi de liceu şi generală, am avut parte de câţiva profesori pe care îi văzusem la televizor sau îi citisem în presă. În final m-am ales cu trei prieteni pe care nu-i voi uita niciodată, în mod special lor vreau să le mulţumesc pentru nişte momente deosebite şi pentru umorul şi încrederea cu care mi-au făcut zilele mai frumoase.
Revin cu detalii  curând.