Nu prevedeam atunci câte voi ajunge să fac în Iaşi, unde acum pot spune cu mâna pe inimă că am prins rădăcini.
În primele două luni am încercat experienţa mâncării de la cantina Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, iar după aceste două luni am încercat să gătesc şi a ajuns să-mi placă.
Pe lângă partea cu gătitul un alt lucru pe care l-am învăţat mai greu, ce-i drept, a fost să mă încadrez într-o anumită sumă de bani timp de o lună.
Cel mai important lucru pe care vreau sa-l spun în această postare este că din clipa în care am decis să plec de acasă am ştiut în ce mă implic, şi totuşi pentru prima dată în viaţa toate responsabilităţile care urmau să apară de pe urma plecării nu m-au speriat.
În prag de sesiune finală sunt sigură mai mult ca oricând că am luat decizia corectă.Aici pe lângă facultate am şi satisfacţia câtorva activităţi profesionale pe care le-am realizat cu succes în calitate de voluntar al Aociaţiei Studenţilor Francofoni din Iaşi, impreună cu echipa din departamentul de Relaţii Externe.
Pe această cale le mulţumesc celor două coordonatoare ale departamentului Andreea Chiriţoiu şi Luciana Murăraşu pentru că mi-au dat şansa de a practica cu plăcere şi profesionist (după cum mi-a spus Luciana) meseria de relaţionist. În asociaţie am învăţat multe lucruri şi ca om, pentru că aşa cum le place francofonilor mei să spună noi ne considerăm unii pe alţii în primul rând prieteni şi apoi colegi de "muncă" .
Împreună cu aceşti prieteni am trăit clipe deosebite din punct de vedere uman şi cultural, şi pot spune pentru prima dată că toţi oamenii care spun lucruri urâte despre tinerii din ziua de azi, ar trebui să privească mai bine în jur şi să descopere că în masa de oamenii pe care o critică prin intermediul experienţei lor, se află şi câţiva care încearcă zi de zi să spargă graniţele sociale şi culturale, pentru a le înlocui cu simbolul prieteniei şi egalităţii.
Sunt mândră să fac parte din acest grup de tineri frumoşi, echilibraţi, sufletişti, fără de care zilele de luni şi miercuri din toate cele 9 luni, în capitala Moldovei, n-ar mai fi fost la fel.
Mai vreau să mulţumesc pentru toate cunoştinţele acumulate în acest răstimp şi profesorilor de la Departamentul de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, fără a-i uita însă pe colegii de grupă , pentru că pe o parte dintre ei îi consider prieteni pe care sper să-i revăd şi peste ani, la fel de deschişi la suflet şi la minte.
În final mă simt norocoasă că în aceste 9 luni aici am ajuns să cunosc cât de cât modele de bun simţ şi omenie, care în alte zone ale ţării îmi par din ce în ce mai rare. Fiecare regiune are un specific al ei, dat în primul rând de tipologiile umane care trăiesc acolo.
Cinste ei , Moldovei !
