Titlul ăsta mi-a venit în minte în ziua absolvirii, însă de astăzi el exprimă altceva. De azi el este o promisiune că de oriunde vom fi, vom încerca ca oamenii care de la catedră ne-au învăţat cum ar trebui să fie jurnalismul, vor putea spune cu mândrie peste câtva timp că le-am fost studenţi. Plecăm mai departe în viaţă din acest punct cu gândul că am avut şansa enormă a unor profesori minunaţi, care ne-au împărtăşit mai mult decât cunoaştere, ne-au dat o bucăţică din sufletul lor.
Într-o lume în care elevii iau note mari la examene finale copiind, noi am invăţat pentru ele. Noi promoţia 2011 jurnalism a Universităţii "Ovidius" am crescut cu noţiunile elementare de omenie şi respect faţă de cei care ne ghidează drumul. Am învăţat că şcoală şi cartea sunt mai greu de obţinut decât nişte bani, dar mai valoroase, am înţeles că istoria are laturi încă neatinse de mintea umană ,care se vor pierde dacă nu încercăm să trasmitem mai departe cunoaşterea acumulată. Am avut părinţi care munceau mult pentru bani, dar pentru care noi eram cel mai important lucru. Ei, cei din familie ne-au învăţat cu răbdare că "cine are carte are parte", că temele şi lecţiile nu le învăţăm pentru profesori, ci pentru noi, pentru viitorul nostru. Noi ştim ce înseamnă şapte ani de acasă pentru că noi am avut norocul să trebuiască să ne batem capul ca să ajungem să fim cei mai buni. Am cercetat cu ochii şi sufletul alte epoci în raport cu prezentul pentru a găsi reperele.
Nu ne rămâne acum decât speranţa, că aşa cum moda revine şi jurnalismul va reveni într-o zi la valorile trecutului şi va privi spre ele cu respect şi deschidere, nu cu indiferenţă ca în prezent.
