Sînziana Iliescu
De foarte multe ori de-alungul timpului am fost întrebată daca îmi place Eminescu,de fiecare dată răspunsul pe care îl dădeam si cu voce tare şi în cel mai tainic colţ al sufletului era DA.În acest an pot spune cred fără vreun pic de remuşcare că nu ai cum să nu apreciezi un om de o asemenea valoare ,mai ales atunci când faci parte dintr-o generaţie care trăieşte cu senzaţia că tot ce contează este aici şi acum.Cei mai mulţi blamează şi contestă lucruri pentru că sunt prea mici ca să înteleagă că personalităţile complexe ne dau adevarata lecţie de simplitate şi modestie.Viaţa lui a fost pe atât de simplă, pe cât de importantă a fost contribuţia la cultura română şi universală.Poeziile cărora mulţi le atribuie lipsa acelui ceva care să te impresioneze ,sunt de fapt poeziile unui om pe care natura l-a dotat mai mult decat pe alţii din generaţia sa.Imi amintesc că am început să citesc Eminescu prin clasa aVIa, atunci când am compus şi publicat prima poezie.Diriginta din generală era şi profesoară de română ,dar acest imbold nu mi l-a dat ea ,ci sentimentul că aveam ceva în comun cu acel « zeu al poeziei », dacă îl pot numi aşa.De atunci ori de câte ori simţeam nevoia, deschideam unul din volumele care se pastrează în biblioteca familiei şi citeam.Încetul cu încetul am înţeles că Eminescu a fost şi el om şi că el la fel ca mine a scris şi rescris versuri până le-a adus la forma dorită , cea care îi era cel mai aproape de suflet.Mă gândesc că poate admiraţia şi dragostea pe care I le port provin din faptul că am simţit mai mult decât am analizat operele sale în versuri.Mi se părea cel mai ciudat lucru să analizez un text în care decât autorul ştie cu adevărat ce a vrut să spună.Cum să analizez cuvintele cuiva când eu nu mă cunosc şi înţeleg încă nici pe mine?
De ce să distrug frumuseţea scriituri sale şi să o tranform într-un simplu şir de cuvinte puse pe hârtie?Ca orice alt lucru şi analiza trebuie facută de oamenii care se pricep şi care şi-au dedicat existenţa şi fiecare unitate de timp studierii întregului munte de scrieri eminesciene.Maniera clasică de studiu îi îndepărteaza pe tinerii care au un talent în direcţia artistică de înţelegerea sa ca omul plin de atâtea trairi şi energie pe care dorea să le împărtăşească şi celorlalţi, le răpim dreptul să-l perceapă aşa cum simt şi să nu-l urce undeva pe un piedestal îndepărtat de identitatea de român cu care să ne mândrim.E al nostru pentru că a luptat prin toată forţa scrierilor pentru unitate, pentru promovarea valorilor, pentru o Europă care să ne privească şi să ne cunoască mai devreme decât au făcut-o alţii.E al nostru al tuturor celor cărora natura ne-a picurat darul de a scrie, nu la fel de bine şi de mult pe cât a facut-o el, dar a scrie pentru a lăsa ceva în urmă. Într-un secol în care am devenit prea ocupaţi ca să ne mai întoarcem spre noi şi spre frumos, pe care să-l admirăm şi să nu-l judecăm aspru, căci avem atatea alte lucruri cu care putem să facem acest lucru .E important să păstrăm măcar respectul pentru performanţe care nu se vor mai atinge decât poate peste cine ştie câte generaţii. Nu vom trăi probabil să le vedem iar un popor care huleşte şi dispreţuişte oamenii valoroşi pe care îi are, după părerea mea se află cu un pas mai aproape de negura uitării colective , pe care cu siguranţa cel pe care îl omagiem astăzi nu şi-ar dori-o alături de poporul atât de prezent şi evocat.
